Veacul ruinei A-ncărunţit domniţa de-al ei tată-nchisă-n turn înalt Voinicul nu mai vine, căci gârbov e-acum Iar vânt din Miază-Noapte aduce-n suflet lacrima Vântul greu... Acvilon
Poveşti s-au născut şi-n poveste-au murit În lumea de basm nimic nu mai-e etern Moartă-i Cosânzeana, morţi sunt şi zmeii Iar codrul e gri şi tern
Un singur loc cu nimic nu-i schimbat E-aşa cum a fost, cu pământul făcut Valea plângerii - tristul tărâm De timp şi de oameni temut
Izvor de ruină şi dor blestemat Melancolia aici domneşte în veci Sufletul-ţi plânge – amintirile-ţi mor Prin valea mâhnită de treci
De lăcrimezi crezând că e gata Povestea basmelor care-au murit Nimic şi nimeni nu-i mort pe vecie – Revine la viaţă când e povestit
