Pãtruns de nãzuintã
Astern un trup din nou,
Si pieptãn fire luminoase...
Sunt primul om ce tese lumina,
Sunt primul om ce-si tese lumea,
...cu vesmînt de sclipire surã,
De curînd aprinsã-n a luminii umbrã...
Cufundat în nerostire
În tãcerea tuturor,
Deslusit, în fel de nedeslusit.
Însemnat în sensuri,
Pline de-ntelesuri.
Sunt omul ce re-nnoieste
Din fiara înflãcãratã
Înãltat spre vultur.
Untdelemnul ce nu arde
Si smaraldul ce prinde
Împãtimirea sufletului.
Mãsura, ce cîntãreste lumea
Prin judecata linistitã;
Judecata ce nu judecã.
Lumina ce se strînge
Ca-ncordare a duhului,
În vointa fãr' de dorintã.
Ochi de lapte,
Plin ochi de forme...
Clãtit în patru colturi,
De car' se prinde lumea,
Spãlat de cenusã în mierea soarelui
Înnodat cu nimb de netezire.
Topesc în mine mierea veche,
Roua sumbrã de sub pragul
Asfintitã casã, în capãt ei,
Asfintitã, ca sã încapã tei,
...din cele patru colturi...
Altoind în mine, cu soi ales
Las sã prindã roade,
În trãiri si glas cu chibzuintã.
Fãrã asteptãri, îndrept,
Si-mi drãmuiesc rãbdarea.
În tot ce-i vis si asteptare…
Strîngem comori în semne,
Sã cufundãm în noi adînc trãirea,
Ca „eu" sã nu mã spulber,
Ca „eu" sã nu mã uit,
Sã nu piarã a mea oglindire,
Ca lumea-ntreagã sã nu se piardã.
